shiva

Bindi, punctul rosu de pe fruntea indiencelor! Ce inseamna cu adevarat

Publicat pe

bindi

Bindi este punctul rosu purtat pe frunte de toate femeile din India. Acesta este facut cu ajutorul pudrei de vermilion si este considerat in religia hindusa un simbol al celui de-al 3-lea ochi, cel magic.

Nu doar femeile hinduse poarta Bindi, ci si barbatii. In acest context, Bindi este un simbol religios, dar el are si o functie sociala. In mod traditional, punctul rosu reprezinta un soi de verigheta a femeii indiene casatorite, ce se deosebeste de cea necasatorita. In timp, insa, Bindi a evoluat atat ca format cat si ca raspandire.

In ziua de azi el nu este redus la un punct rosu format cu ajutorul pudrei de vermilion, ci poate fi reprezentat si de o bijuterie sau o piatra pretioasa. Bindi si-a pierdut din simbolistica, devenind mai mult un accesoriu la moda, decat un aspect al traditiei.

Desi in viziunea occidentala atat inelul din nas, cat si punctul de pe frunte par ciudatenii, in India ele sunt de fapt mijloace de infrumusetare.

Anunțuri

Zeii Hindusi

Publicat pe Actualizat pe

Vacile sacre ale Indiei

Publicat pe

În India, vacile își cer dreptul de a trece pe îngustele străduțe lăturalnice, de a bloca intersecțiile străzilor și de a hoinări pe autostrăzi. Numai Delhi are vreo 40.000 de vaci. Hindușii cred că vaca e sfântă, simbolul viu al Mamei Pământ. La popoarele din Antichitate ale Indiei, vaca era respectată ca esențială, căci dădea hrănitorul lapte și produsele sale secundare, untul și brânza, și deopotrivă bălegarul, combustibil și îngrășământ. Pentru arienii migratori, care au introdus ritualul sacrificiului în cinstea focului, untul vacii era esențial pentru venerarea zeului focului, Agni – întrețineau aprins focul sacru pe altar cu unt topit.

Când sacrificiul animal a ieșit din uz și brahmanii au mâncat mai puțină carne, mulțumită influenței vegetarienilor jainiști și budiști, s-a consolidat semnificația vacii de Gautama (vaca-mamă) și de Aditi (mamă a zeilor). Totodată, ideea de sfințenie a vacii a fost sporită de strânsa ei asociere cu doi zei: Shiva, care a căpătat ca mijloc de locomoție taurul numit Nandi, și Vishnu, a cărui încarnare în cireada de vite Krishna a devenit mai populară.

În secolele ulterioare, referințele vedice la vacă au fost mult accentuate și, apoi, tot vaca a simbolizat solidaritatea împotriva invadatorilor musulmani dintre secolele al XII-lea și al XVI-lea. Politicienii de azi câștigă voturi pledând pentru protecția vacii.

Mahatma Gandhi a rezumat clar importanța vacii: Dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai importantă manifestare exterioară a hinduismului, i-aș spune că a fost ideea de protejare a vacii.

Țara multelor credințe – Hinduismul

Publicat pe

Religia este un element vital în India de astăzi și parte integrantă din istoria, artele și monumentele sale. Hinduismul este practicat de majorittaea indienilor. Din el s-au născut budismul, jainismul și sikhismul. Indienii respectă, de asemenea,  și credințele din afară, ceea ce dă fiecărei regiuni un caracter aparte; curentele moderne, inclusiv ashramurile hedoniste; venerarea naturii și alte practici străvechi.

Aceste credințe înfloresc, în general, pașnic laolaltă. Într-un sat de pescari își găsesc locul și un templu, și o moschee, și o biserică. Iar călătorii se pot opri să privească desfășurarea ritualurilor  în locurile de cult urbane și rurale sau să stea de vorbă cu localnicii despre credința lor, fiind întotdeauna bine primiți, dacă obiceiurile precum descălțatul sunt respectate.

Hinduismul

În jur de 820 milioane de locuitori din India sunt hinduși – aproape 82%. Dar cu toată răspândirea sa, hinduismul este o religie interpretabilă și greu de înțeles pentru un nehindus. Hinduismul nu are niciun text sacru, nicio dogmă, niciun profet și nu cere nicio formă de ceremonie congregațională; credincioșii nu sunt obligați să se ducă la templu, să-i dezbată filosofia abstractă, să-i îndeplinească ritualurile specifice ori să-i cunoască limbajul sacru, sanscrita. Ideea reîncarnării și pletora de divinități sporesc confuzia.

Începuturile credinței religioase pe subcontinent datează dinainte de Civilizația de pe Valea Indusului și denotă un respect pentru elementele naturale. Acestea au fost definite de către păstorii arieni, care venerau Soarele, numit Surya. Textele precum Upanishadele (tratate filosofice despre suflet) și Brahmanas (despre ritual) reflectă idei importante: karma spirituală și puterea tot mai crescută a brahmanului. Karma poate fi înțeleasă ca fiind puterea fiecărui gând sau faptă, bună sau rea, a unei persoane de a influența mișcarea spiritului de-a lungul generațiilor. Spiritul trece astfel printr-o serie de renașteri cu diverse grade de suferință și dorință, după cum sufletul progresează sau regresează ca răspuns la faptele trecute. Sufletul evadează, în final, fie prin nirvana, când identitatea personală dispare, fie prin moksha, eliberarea finală din ciclul renașterilor.

În timpul și după perioada clasică Gupta, spiritele locale, zeii și eroii au fost absorbiți în panteonul central al divinităților. Treptat, hindușii au început să-și concentreze venerația asupra uneia dintre acestea, cu evlavie ferventă, cunoscută ca bhakti. Acest lucru a condus la ritualul elaborat și la formele finale, foarte lungi, ale marilor epopei: Ramayana și Mahabharata. Cea din urmă include Bhagavad Gita, un dialog între Krishna și Arjuna despre esența filosofiei hinduse: teoria karmei și a aspirației omului spre iubire, lumină și mântuire.

De-a lungul secolelor, filosofia hindusă, ritualul și mitul au pătruns aproape în fiecare aspect al vieții credinciosului. Hindusul trăiește, în cele mai multe cazuri, în constrângătorul sistem de caste, chiar dacă viața modernă socială și de afaceri pare să infirme acest lucru. Căsătoria este de regulă aranjată în interiorul aceleași caste.

Divinitatea are o formă sau o ipostază a ceea ce poate fi considerat drept familie extinsă a zeilor hinduși, a cărei treime conducătoare o constituie Brahma (Creatorul), Shiva (Energia, Distrugătorul) și Vishnu (Păstrătorul). Credinciosul poate îndeplini puja (slujba) pentru această aleasă divinitate într-un colț al casei lui sau la templul cel mai apropiat, al cărui plan de construcție respectă străvechile shastras (tratate).

În pofida definiției complicate, hinduismul oferă un tipar clar pentru viață. Există patru stadii: copilăria și învățătura, căsătoria și întemeierea unei familii, celibatul și meditația și, în final, renunțarea la toate bunurile lumești în speranța că se ajunge la nirvana sau moksha. În mare, hindusul are patru țeluri supreme: dharma (virtutea, să trăiască în cinste), artha (bunăstarea obținută prin căi drepte), karma (dăruirea și primirea dragostei și a prieteniei) și, dacă acestea sunt corect urmate, moksha.