Raftul cu cărți
Într-o mânăstire din Himalaya – Mircea Eliade
Invitat să locuiască în casa profesorului său Dasgupta, doctorandul în filozofie Mircea Eliade se îndrăgostește precipitat de fiica acestuia, Maitreyi, dragoste împărtășită și greu de ascuns. Drama generată de această idilă fierbinte, opusă tradiției matrimoniale indiene (dramă devenită și subiect al romanului Maitreyi), îl împinge pe tânărul Eliade la izolare într-o mănăstire himalayană. Rod al acestei perioade de dificilă recuperare sufletească, Într-o mănăstire din Himalaya este cartea unei experiențe existențiale, în care relatarea despre peisajul exterior reprezintă, de fapt, o căutată evadare din „peisajul” interior, pustiit de iubirea ratată, regretată și iremediabil pierdută.
Hardwar, orașul pelerinagiilor
Eliade este atras la Hardwar, unul din orașele sfinte ale hindușilor, de sărbătoarea religioasă Kumbh-Mela, ținută o dată la 12 ani, când credincioși din toate colțurile Indiei fac pelerinaje de zile și săptămâni, pentru a se îmbăia spre purificare în apele sinuoase ale Gangelui. Ceremonia scăldatului colectiv are pentru „europeanul” și „creștinul” Eliade o simplicitate biblică: „Afluența credincioșilor pe chei e pitorească; ei vin cu familii, cu copii și slugi, unii după alții scăldându-se în dhoti albe (costumul național indian, folosit mai ales în Bengal), înghițind o gură de apă, rostind formulele sacre și afundându-se în fluviu până peste cap. Apele Gangelui spală toate păcatele.”
În preajma renumitului templu Daksheswara, Eliade se oprește nu pentru a-i descrie silueta, fastul arhitectonic sau vecinătățile pitorești, ci pentru a relata patetica legendă care-i prilejuiește numele și construcția: „Marele zeu Shiva era căsătorit cu fiica lui Daksha, pe nume Sati. Într-o zi Daksha împlinește o foarte mare jertfă, la care invită pe toți zeii, mari și mici, uitând însă să cheme și pe Shiva. Neascultând sfaturile soțului ei Shiva, Sati se duce la jertfire, dar e cuprinsă de o atât de puternică furie la greșeala părintelui său, încât, acolo pe malul Gangelui, e înghițită de însuși focul mâniei ei și e prefăcută în cenușă.”
Rishikesh
Bazarul din Rishikesh îi șochează privirea cu cele mai bizare curiozități ale Asiei: „Bazarul e nespus de pitoresc diminețile, când ermiții în robe galbene și portocalii se coboară să-și ia baia. Pretutindeni se găsesc maimuțe, pe streșini, pe terase, pe străzi. Un om îmbrăcat în roșu și spoit cu cenușă pe față, cu semnele sectei shivaiste pe frunte, poartă un templu cu el, un mandir, acoperit cu pânză roșie. Altul stă pe o terasă cu ochii înfipți în soare. Sunt mulți naga, asceți goi, care își acoperă trupul cu cenușă și-și lasă părul să crească plete.”
Viața ermiților în Swarga-Ashram
Eliade relatează traiul de zi cu zi din sihăstria Swarga-Ashram și ne dezvăluie ritualul mesei și al curățeniei: „ermiții mănâncă cu degetele, ca orice indian, fără să vorbească, uzând numai de mâna dreaptă, căci hrana e ofrandă zeilor din trup, și masa e mai degrabă un ritual. Mâna stângă o reazămă de pământ, și e socotit o gravă impolitețe, în toată India, dacă un oaspete atinge ceva cu mâna stângă în timpul mesei. Nu există norod mai curat decât indienii. Baia zilnică e considerată nu necesară, ci indispensabilă.”
Leproșii…
Mircea Eliade se va întrece pe sine în episodul privitor la leproși, de o violență avangardistă: „Din umbra dealului se coboară convoi neverosimil de zdrențe, cârje și răni. Dar dacă te văd rezistând, încep a-și arăta plăgile, ispitindu-ți omenia și scârba. Plăgi de coșmar, roz-albe, argintii, sclipitoare în soare…”
Maitreyi – Mircea Eliade
Maitreyi a fost şi este încă romanul de succes al lui Mircea Eliade pentru că prezintă simfonia iubirii trupeşti, revoluţionând epicul în literatura românească.
Acest roman porneşte de la o istorie existenţială, având o urmare surprinzătoare prin care autorul (Mircea Eliade) şi personajul feminin central (Maitreyi) se confruntă şi îşi continuă biografia în afara poveştii.
Romanul nu justifică simbolurile cărţii şi nici valoarea ei estetică. Este o istorie paralelă, ceea ce implică faptul că, dacă biografia autorului nu explică creaţia în sine, biografia nu poate indica circumstanţele în care autorul scrie romanul şi, de bună seamă, punctele lui de pornire.
Povestea începe cu o propoziţie despre neîncrederea scriitorului asupra diaristului: „Am şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi; în însemnările mele din acel an (1929) nu am găsit nimic.” Imprecizia scriitorului în roman face parte din scenariul eliadesc.
Maitreyi prezintă povestea unui tânăr european care pătrunde într-o familie bengaleză şi după oarecare vreme este ispitit de una dintre fiicele lui Narendra Sen, inginer cu educaţie europeană, dar cu mentalităţi inflexibil hinduse.
În interiorul romanului erotic este însă un alt roman, de atmosferă şi de moravuri. Allan (Mircea Eliade) optează pentru cultura hindusă, mai veche decât cea europeană şi, din punctul lui de vedere, mai profundă şi cu efecte mai subtile în sfera vieţii intime. Allan vrea să se încurce cu o fată impură prin chiar originea ei, ca Maitreyi, iar Narendra Sen nu acceptă însoţirea fiicei sale şi intenţia personajului principal de a trece la hinduism, considerând-o o aberaţie. Inginerul care l-a adus în casa sa pe străinul european, vrea să-l înfieze şi mai târziu să se mute împreună în Anglia, o ţară mai liniştită şi mai sigură decât India.
În această lume amestecată şi explozivă se desfăşoară povestea de iubire, într-adevăr splendidă, inedită pentru cititorul român, între Allan şi Maitreyi, întruchipări exotice ale unui mit etern: cel al cuplului de îndrăgostiţi. Maitreyi este o adolescentă de 16 ani în care zace o senzualitate rafinată laolaltă cu o inocenţă derutantă pentru europeanul raţionalist, Allan, obişnuit cu alt comportament feminin.
Sufletul sigilat al fetei se deschide prin mici gesturi, impenetrabile pentru îndrăgostitul european, cum ar fi atingerea piciorului, mângâierea inocentă a pulpei, dezgolirea braţului, oferirea unei flori. Maitreyi, crescută într-o civilizaţie a semnelor şi a pudorii maxime, îl atrage pe Allan într-un joc erotic complicat şi previzibil. Cei doi se logodesc în faţa apei, a pădurii şi a cerului, purtând câte o coroniţă de iasomie. Este o logodnă mistică, un jurământ cosmic, un poem de o frumuseţe feerică.
Cu aceeaşi inocenţă complicată şi rafinată, pe care Allan n-o recunoaşte în femeia albă, Maitreyi i se dăruieşte într-o noapte lascivă şi înmiresmată. Justificarea fetei e simplă: „Unirea noastră a fost poruncită de cer”.
Eliade introduce în scenariu tema veche a incompatibilităţii dintre sentiment şi datorie prin repudierea cu ferocitate a iubirii dintre Allan şi Maitreyi. Europeanul este alungat din familia Sen, iar tânăra hindusă, vinovată faţă de tradiţia ei, este sechestrată. Personajul principal, după încercări zadarnice de a intra în legătură cu logodnica sa, caută refugiu în Himalaya, într-o mănăstire, optând pentru solitudine şi meditaţie. Allan scapă după o vreme de amintirea iubitei din sufletul său şi se întoarce la vechile obiceiuri, până când o regăseşte pe Maitreyi. Acesta îşi dă seama că şi-a pierdut interesul pentru misterul feminin asiatic şi nu răspunde la apelurile fetei încătuşate de tradiţia hindusă. Allan înţelege adevărata iubire a tinerei bengaleze atunci când află că aceasta a făcut orice i-a stat în putere pentru a fi repudiată de familie, reuşind să obţină doar o expediere la Midnapur, pentru a naşte în taină.
Finalul romanului prezintă drama erotică ce se prelungeşte în scriitura care tocmai începe: „Simt că a făcut asta pentru mine… şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei”.
Maitreyi este un roman viu, substanţial, cu o deschidere nouă spre problematica omului modern şi nu în ultimul rând, este un roman viabil după mai bine de o jumătate de secol de când a fost scris, prin care Eliade încearcă să construiască o mitologie a seducţiei.
Moarte la curtea Rajahului – Shivani Singh
Aceast roman de epocă prezintă India colonială la răscruce de drumuri: rajahi, concubine, dansatoare, copii din flori.
Moarte la curtea Rajahului este o carte cu toate ingredientele oricărui mystery: dragoste, necunoscut, desfrâu, capriciu, păcat, cruzime şi crimă. Moartea stă la pândă în ungherele tenebroase ale palatului din Sirikot, înfăşurată strâns în giulgiul secretelor de familie bine păzite. Nepoata rajahului, o fetiţă de 13 ani, îşi propune să investigheze. În încercarea de a dezlega misterul crimei de la Curte, Lila cunoaşte tot ce nu ar trebui să ştie: desfrâul regilor, povestea concubinelor şi a copiilor din flori. În timpul periculoasei sale anchete de copil, ea întrezăreşte dragostea şi trăieşte, privind cu ochi inocenţi dar cunoscători, India colonială la răscruce de drumuri. Şi găseşte ucigaşul acolo unde nu se aştepta!
Numai că acesta nu este numai un roman de epocă sau un mystery de calitate, ci o adevărată perlă a literaturii universale. Comparat, pe bună dreptate, cu bestsellerul Să ucizi o pasăre cântătoare, una dintre cele mai bine vândute cărţi ale tuturor timpurilor, romanul este atât de bine scris încât oriunde l-ai deschide te va copleşi frumuseţea scrisului.
Sărbători sezoniere din India
Sărbători sezoniere din India este o carte scrisă de Amita Bhose, ce se găsește la editura Cununi de Stele. Acest studiu oferă datele esențiale despre sărbătorile religioase hinduse, atât pentru cele ce țin de scripturi cât și pentru cele populare, care se desfășoară în cursul anului în partea răsăriteană a Indiei, îndeosebi în Bengal. Festivalul carului, ritualurile agrare practicate în cinstea lui Indra – zeul ploii, evocarea zeiței norocului, serbarea zeiței-mamă sunt doar câteva din sărbătorile religioase pe care autoarea le-a schițat pentru a realiza o imagine de ansamblu a ritualisticii indiene.
Datele despre sistemul astronomic tradițional, obiceiurile zilnice și sărbătorile perene întregesc acest tablou al sărbătorilor indiene oferit nouă de Amita Bhose, care din dragoste pentru opera lui Eminescu, a renunțat la tot în India – avere, familie – pentru a trăi și muri în România. (http://amitabhose.net)
Pentru a vă incita o să prezint sărbătoarea mea preferată din această carte. Restul vă las să descoperiți singuri.
Rakhi-purnima: Serbarea șnurului de prietenie (rakhi), una din cele mai importante sărbători din nordul Indiei, are loc în seara cu Lună plină, când oamenii, indiferent de sex, vârstă sau categorie socială, leagă la încheietura mâinii drepte a celor din jur un șnur colorat și împodobit cu ornamente, asemănătoare mărțișorului românesc. (http://edituracununidestele.ro)
O carte bună
Literatura indiană – scrisă de indieni și nonindieni – este un festin fără de sfârșit de jurnale intime, ficțiuni romantice, reportaje despre fapte diverse și proză de aur. Și fluxul e neîntrerupt: texte necunoscute sunt continuu redescoperite și republicate. E ușor să găsești ceva de citit pe toate gusturile. Mai mult, orașele mari din India au librării bine aprovizionate, cu prețuri mult mai mici decât în Vest.
Mahabharata este un poem epic ce povestește războiul civil dintre războinicii pandava, conduși de Arjuna. Într-o scriere ulterioară, Bhagavad Gita, Krishna vorbește cu Arjuna despre lupta oamenilor pentru dragoste, iubire și mântuire. Cealaltă mare epopee este Ramayana, în care bunul rege-zeu Rama, ajutat de neamurile maimuței și ursului, își salvează soția, Sita, din ghearele lui Ravana, regele-demon cu mai multe capete din Sri Lanka. Străvechile Puranas includ cunoscutele povești ale încarnării lui Vishnu în energica ființă umană, Krishna. Poeziile timpurii și religioase clasice pot fi citite în traduceri complete, bine realizate. Interesante sunt edițiile Penguin ale lui The Kural, de Tiruvalluvar, scriitorul din Tamil sau poemele lirice sanscrite despre Bhartrihari și Bilhana.
Primele scrieri
Vestul a aflat prima oară despre India din relatările scrise. Jurnalele și scrierile de călătorie, ca și scrisorile primilor călători au alcătuit până de curând baza cunoașterii celor din Veste despre India. Imaginile despre această țară au devenit familiare abia când echipa unchi-nepot a lui Thomas și William Daniells a început să-și publice seria de lucrări despre India în Londra, în anii 1970.
O bună metodă pentru a face cunoștință cu scrierile istorice este aceea de a citi o antologie. A Literary Companion – India, întocmită de Bruce Palling, include mărturiile despre India ale călătorului chinez budist Fa Hsien, ale episcopului din secolul al XIX-lea Herber din Calcutta și ale romanicerului englez din secolul al XX-lea Evelyn Waugh.
Este de-a dreptul surprinzător cât de mulți oameni din afara Indiei au scris despre ea – romancierul american Mark Twain, umoristul Edward Lear, poetul W. H. Auden, fotograful Sir Cecil Beaton, exploratorul Sir Richard Burton, romancierul E. M. Foster și sa nu-l uităm pe Mircea Eliade.
Inloved India 