Biografii celebre

Mircea Eliade

Publicat pe Actualizat pe

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost un gânditor și scriitor român. Filosof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

 

 

Copilăria și adolescența

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat în capitală în 1914 și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret, fiind coleg cu Constantin Noica. Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citea cu pasiune. Unul dintre autorii preferați era Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

Eliade gânditorul

Mircea Eliade avea o serioasă formație filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca „șef al generației” sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Influența italiană

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 19341940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Anii de maturitate

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola” Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

Eliade artistul

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Opere științifice

  • Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)
  • Cosmologie și alchimie babiloniană (1937)
  • Comentarii la legenda meșterului Manole (1943)
  • Traité d’histoire des religions (1949)
  • Le Sacré et le Profane (1956)
  • Aspects du mythe (1963)
  • Le mythe de l’éternel retour (1969)
  • Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l’extase (1974)

Opere literare

  • Maitreyi, roman (1933)
  • Întoarcerea din rai, roman (1934)
  • Huliganii, roman (1935)
  • Domnișoara Christina (1936)
  • Nuntă în cer, roman (1938)
  • Pe strada Mântuleasa (1968)
  • La țigănci, nuvela (1969)
  • Noapte de Sânziene, roman (1971)
  • Bătrânul și birocratul (1974)
  • Romanul adolescentului miop (1925)
  • Isabel și apele diavolul, roman
  • Lumea ce se stinge, roman
  • 19 trandafiri, roman
  • Nopți la Serampore
  • Viața nouă, roman

Lucrările publicate în limba română

  • Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
  • Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
  • Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
  • Solilocvii, 1932
  • Maitreyi, 1933, roman indian
  • Oceanografie, 1934,
  • Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
  • India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Huligani, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
  • Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
  • Șarpele, 1937
  • Fragmentarium, 1938
  • Nuntă în cer, 1938
  • Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Nopți la Serampore, 1940 ediție curentă Humanitas, 2003
  • Mitul reintegrării, 1942
  • Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
  • Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
  • Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
  • Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
  • Noaptea de Sânziene, 1971
  • În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
  • Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004

Lucrările publicate în limbi străine

  • Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în limba portugheză
  • Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză și română
  • Tehnici ale Yoga, 1948
  • Yoga. Nemurire și libertate, 1954
  • Făurari și alchimiști, 1956
  • Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966
  • Mitul eternei reîntoarceri, 1949
  • Șamanismul și tehnicile extazului, 1951
  • Imagini și simboluri, 1952
  • Nașteri și renașteri, 1958
  • Mefistofel și androginul, 1962
  • De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970
  • Mituri, vise, mistere, 1957
  • Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
  • Briser le toit de la maison, 1986
  • The Quest ( titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
  • Sacrul și profanul(1956)

Opere memorialistice

  • Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
  • Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
  • Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
  • Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
  • Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Sursa: http://www.wikipedia.org

Anunțuri

Amita Bhose, îndrăgostită de versul eminescian

Publicat pe Actualizat pe

Amita Bhose se naște la Calcutta, India, în 1933. Face parte dintr-o familie cu o intensă activitate culturală și științifică. În 1959, își urmează soțul în România. Pentru a se familiariza cu mentalitatea și spiritualitatea poporului român, se înscrie la un curs de limba și literatura română, obținând în urma unui examen un certificat de cunoaștere practică a limbii române. Apoi, se reîntoarce în India, debutând în presa indiană cu articolul Rabindranath in Romania.

În 1969 apare la Calcutta, Eminescu: Kavita (Poezii). Aceasta este prima traducere a lui Eminescu în India și a doua în Asia. Apoi publică traducerea Matir Kutire (Bordeienii), de Mihail Sadoveanu, singurul volum românesc publicat în India sub egida Unesco. Fiind primul filolog indian care se ocupa de limba română, n-a avut la dispoziție nici un dicționar roman-bengali, fiind nevoită să stabilească singură echivalentele pentru cuvintele românești.

Amita Bhose a avut și o rubrica permanentă în pagina pentru femei a ziarului indian Jugantar, publicând articole despre obiceiuri autohtone și aspecte sociale, ce sunt reunite în cartea Alapinir alapani (Dialog între femei).

Amita Bhose a adaptat în bengali multe piese de teatru românești printre care: Steaua fără nume (Nam-na-jana-tara) – Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța (Chutir khela) – Mihail Sebastian, O scrisoare pierdută (Harano cithi)– I. L. Caragiale.

În 1971 se întoarce în România după decesul tatălui sau declarând: „M-am întors în România ca să caut un ungher de afecțiune în mijlocul poporului român.” Apoi, s-a înscris la doctorat cu tema Influența indiană asupra gândirii lui Eminescu. Iar în 1972 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea în bengali a lui Eminescu, când i se oferă, în calitate de colaborator, ținerea unui curs facultativ de limbă și literatură bengali la Universitatea București, unde a predat numai în română. Redactează un Curs de bengali, iar în lipsa unei mașini de scris cu caractere bengaleze, scrie caligrafic, ajutată de studenți, întregul curs, fiind nevoită să îl multiplice la fel, tipografiile nedispunând de caracterele limbii respective.

În 1977, Amita Bhose solicită domiciliu stabil în România. De dragul culturii române, pentru care a făcut acest pas, în cererea pentru obținerea domiciliului stabil declara că nu ezita să lichideze proprietățile imobiliare din India și să transfere banii în băncile din România. În 1979 primește aprobarea pentru domiciliu stabil în țara noastră. Apoi urmează câțiva ani frumoși încununați de succes profesional și respect din partea studenților.

Din 1982 până în 1992, Amita Bhose a trecut printr-o serie de experiențe neplăcute tocmai în țara pe care o îndrăgea atât de mult: i s-a întrerupt cursul de civilizație indiană timp de patru ani; s-a încercat oprirea salariului sub pretextul că primise la cursuri studenți din afara Universității; nu i se mai aproba norma de lector; o proaspătă absolventă a secției română-hindi a pătruns în sala de curs, prezentându-se ca adevărata titulară a lui si amenințând-o cu reclamații la minister; o alta a injuriat-o și a încercat să o agreseze chiar în propria-i casă; primea telefoane ciudate; i se oferea voalat valută pentru a pleca din România. Amita Bhose nu s-a lăsat intimidată, convinsă fiind de importanța locului pe care societatea română i-l conferise în cultura ei. În acest timp au fost ignorate toate memoriile depuse atât de Amita Bhose, cât și de studenții de la hindi, care solicitau înființarea disciplinei oficiale de bengali. În final, postul i-a fost desființat.

La începutul anului universitar 1990-1991, ea este reîncadrată, înființându-se un Centru de Studii și Cercetări indiene Bharat tirtha (Pelerinaj Indian). În 1992 solicită concediul de odihnă și o perioadă de documentare în bibliotecile din India pentru a-și finaliza tema de cercetare Studiu comparativ și contrastiv al proverbelor române și indiene. Apoi, se întoarce în România, foarte obosită, dar și foarte fericită de a fi stabilit noi punți de legăturî între țara de origine și cea adoptivă. Ignoră hepatita care se declanșase în India pe fondul stresului și al supărării cauzate de numeroasele umilințe din ultimii doi ani și se internează în spitalul Colentina.

Pe 24 octombrie 1992, la ora 9 dimineața, în urma unei operații nereușite, se stinge din viață, aproape neștiută, Amita Bhose.

Pentru textul de față am folosit ca sursă Cronologia vieții și a operei ce apare în Proverbe și cugetări bengaleze – Amita Bhose, publicată la editura Cununi de stele și site-ul http://amitabhose.net. Articol publicat cu acordul doamnei Carmen Mușat Coman, editor Cununi de stele.