Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost un gânditor și scriitor român. Filosof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

 

 

Copilăria și adolescența

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat în capitală în 1914 și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret, fiind coleg cu Constantin Noica. Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citea cu pasiune. Unul dintre autorii preferați era Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

Eliade gânditorul

Mircea Eliade avea o serioasă formație filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca „șef al generației” sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Influența italiană

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934–1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Anii de maturitate

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola” Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.

Eliade artistul

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Opere științifice

• Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)
• Cosmologie și alchimie babiloniană (1937)
• Comentarii la legenda meșterului Manole (1943)
• Traité d’histoire des religions (1949)
• Le Sacré et le Profane (1956)
• Aspects du mythe (1963)
• Le mythe de l’éternel retour (1969)
• Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l’extase (1974)

Opere literare

• Maitreyi, roman (1933)
• Întoarcerea din rai, roman (1934)
• Huliganii, roman (1935)
• Domnișoara Christina (1936)
• Nuntă în cer, roman (1938)
• Pe strada Mântuleasa (1968)
• La țigănci, nuvela (1969)
• Noapte de Sânziene, roman (1971)
• Bătrânul și birocratul (1974)
• Romanul adolescentului miop (1925)
• Isabel și apele diavolul, roman
• Lumea ce se stinge, roman
• 19 trandafiri, roman
• Nopți la Serampore
• Viața nouă, roman

Lucrările publicate în limba română

• Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
• Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
• Solilocvii, 1932
• Maitreyi, 1933, roman indian
• Oceanografie, 1934,
• Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Huligani, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
• Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Șarpele, 1937
• Fragmentarium, 1938
• Nuntă în cer, 1938
• Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Nopți la Serampore, 1940 ediție curentă Humanitas, 2003
• Mitul reintegrării, 1942
• Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
• Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
• Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
• Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
• Noaptea de Sânziene, 1971
• În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
• Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004

Lucrările publicate în limbi străine

• Os Romenos, latinos do Oriente, 1943, Despre Români, latinii orientului, apare în limba portugheză
• Yoga, 1936, apare simultan în limbile franceză și română
• Tehnici ale Yoga, 1948
• Yoga. Nemurire și libertate, 1954
• Făurari și alchimiști, 1956
• Tratatul de istorie a religiilor, 1949, ed. a doua, 1966
• Mitul eternei reîntoarceri, 1949
• Șamanismul și tehnicile extazului, 1951
• Imagini și simboluri, 1952
• Nașteri și renașteri, 1958
• Mefistofel și androginul, 1962
• De la Zalmoxis la Genghis Han, 1970
• Mituri, vise, mistere, 1957
• Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
• Briser le toit de la maison, 1986
• The Quest ( titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
• Sacrul și profanul(1956)

Opere memorialistice

• Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
• Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
• Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
• Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Sursa: http://www.wikipedia.org