India – Jurnal de calatorie

Publicat pe Actualizat pe

jaipur_la_amber_fortStii sa faci calcule trigonometrice, iti place sa joci carti sau sah, porti haine din bumbac, atunci poti spune ca le datorezi multe indienilor, ei au fost cei care le-au inventat. Tot aici s-au nascut: cifra zero, ideea de infinit, conceptul de atom, chirurgia estetica, democratia, canalizarea si obiceiul de a trage apa la toaleta. Locuitorii acestor meleaguri si-au dat seama ca Pamantul e sferic si au fost cei dintai care i-au calculat diametrul.

India a contrariat dintotdeauna strainii. Oamenii lui Alexandru cel Mare au fost uluiti de elefanti. William Shakespeare, care nu a vizitat niciodata India, a facut aluzie la bogatia negotului sau exotic in Visul unei nopti de vara. Mark Twain a numit India tara pe care orice om isi doreste s-o vada. Tot el afirma ca India este leaganul omenirii, locul de nastere al vorbirii, mama istoriei, bunica legendei, strabunica traditiei.

IMG_5727Ea este tara marilor contraste, continuand sa fascineze cu egala masura si forta si azi pentru ca istoria si traditia merg mana-n mana cu prezentul dinamic. E locul de bastina al unei civilizatii vechi de cinci milenii, care a desenat primele schite ale spiritualitatii si ale infinutului. De la Mahabharata la Bollywood si de la romanticul Taj Mahal la varfurile mandre ale Muntilor Himalaya, aceasta patrie a contrastelor si a exagerarilor te surprinde prin diversitate, te cucereste prin cultura si te face mai atent la detalii.

Cand vizitezi pentru prima oara această tara, simturile iti sunt asaltate, impresiile fiind mai bogate decat ti-ai fi putut inchipui. Nu exista nicio regula privind locul in care sa te duci prima data pentru ca geografia tarii raspunde dorintelor de clima calda sau rece, de peisaj desertic spectaculos sau montan, cu vegetatie luxurianta, iar cultura sa, in fiecare zona, este ametitor de bogata si sofisticata.

IMG_5732Tot acest bagaj de informatii l-am luat cu mine si am pornit spre India. Eram atat de nerabdatoare si curioasa sa simt, sa vad, sa ating, sa experimentez. Cand am ajuns pe aeroport tremuram de emotie, simteam ca toata lumea ma priveste si imi zambeste.

In India am fost fascinata de ospitalitatea oamenilor, mereu gata sa ajute, mereu cu zambetul pe buze, curiosi din fire. Prin felul lor de a fi te fac sa te simti “un zeu” sau “un extraterestru”, insa depinde de zona pe care o vizitezi. De asemenea, credinta lor m-a uimit. Un popor care adaposteste milioane de zei de care sunt legate milioane de traditii.

Pentru ca tara e mare si timpul de sedere era scurt am ales sa parcurg Golden Triangle, adica Delhi – Jaipur – Agra.

Delhi – agonie si extaz

obiceiuri_in_india_vaca_sfantaUn oras ametitor, foarte mult praf, un miros apasator, dar nu neplacut, un trafic nebun, nicio regula de circulatie nu este respectata. Cladiri impunatoare si case darapanate, toate inghesuite. Un zgomot asurzitor, toate masinile claxoneaza. Pe strada intalnesti masini, auto riksha, motociclete cu miile, riksha simpla, oameni care se lupta sa traverseze, vaci, foarte multe vaci (fiind considerat animalul lor sfant).

IMG_5931Prima zi in Delhi m-a si fascinat, dar m-a si obosit. Tot in jur era greoi, apasator, prea mult dintr-o data. Intr-o auto riksha puteai vedea si 10 oameni inghesuiti, femeile te fascinau prin culoarea sari-urilor, toate purtau culori vii asortate cu multe bratari si stateau ca niste papusi pe motocicletele care isi faceau loc printre masini.

Totul se desfasura prin fata ochilor mei cu viteza. Bazarul era animat, o explozie de culoare, de lumina, predominand in aer parfumul betelor arse. Toti comerciantii imi zambeau, ma invitau sa le privesc marfa, ma rugau cu ceai (masala chai). Te faceau sa te simti un zeu, acesta fiind si avantajul Indiei pentru ca multi turisti se intorc impresionati de modul cum au fost tratati.

Gara din Delhi este foarte mare, tot felul de oameni se perinda pe acolo, de la bogati la saraci. Unii asteapta trenul stand pe jos, iar la sosirea lui in gara incepea vacarmul, fiecare se lupta pentru un spatiu cat de mic in acel tren. In final, acesta pleca plin pana la refuz, cu usile deschise si pasageri atarnati de el.

Jaipur – “orasul roz”

IMG_5709Cand am coborat din tren m-a izbit un miros de condimente in caldura diminetii. O multime de auto riksha isi asteptau clientii. Cu greu am ales una dupa cele o mie de invitatii: “madam please, pick me!” Acolo trebuie sa fii un bun negociator.

Jaipur este un oras de poveste, un oras al iubirii, numit “orasul roz” al Indiei, de unde este derivat si numele lui. M-a uimit prin curatenie, iar central acestuia este plin de case colorate in roz. Strazile erau impodobite cu beteala roz. Acolo am vazut si primul elefant, mare, impunator, cu trompa colorata, isi purta semet conducatorul pe spate. Toate forturile sunt de o frumusete rara, bine conservate.

IMG_5710Am vizitat Amber Fort, situat deasupra orasului, pe un deal, care m-a fascinat prin arhitectura ce impletea armonios elementele din ambele stiluri hindu si rajput, Albert Hall, cel mai vechi muzeu din Rajasthan, Hawa Mahal sau palatul vanturilor numit asa pentru ca are foarte multe ferestre si Jal Mahal sau palatul apei, numit astfel pentru ca este situat in apa, asa ca l-am privit de pe mal.

Apoi, am simtit nevoia sa ma retrag intr-un templu, sa ma imbat cu pacea si armonia din interior, de aceea am vizitat Birla Temple, dedicat zeului Vishnu si zeitei Lakshmi. Mi-am lasat incaltamintea la intrare si am pasit curioasa pe marmura alba. Altarul era impdobit cu multe flori viu colorate, iar acolo se gaseau doua statui ale zeilor in marime naturala, hindusii isi plecau capul si se rugau. Mi-am incarcat bateriile si am pornit mai departe.

Agra – intre istorie si dragoste

IMG_5772Este cea mai renumita zona a Indiei pentru ca adaposteste cel mai important monument al acestei tari, Taj Mahal. Un oras cu puternica semnificatie istorica unde vechiul traieste in perfecta armonie cu noul. Cand am ajuns in Agra, eram nerabdatoare sa zaresc macar o clipica magnificul Taj, priveam iscoditor pe fereastra masinii.

IMG_5854Prima data am mers la Fatehpur Sikri numit si orasul victoriei, situat la cativa kilometri de Agra. Acesta  a fost construit in secolul VXI de imparatul Akbar, fiind capitala Imperiului Mogul. Acolo am vazut o veche moschee, unde credinciosi din toata lumea veneau sa se roage, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost Jodha Bai Palace. Imparatul Akbar, care urma religia musulmana, s-a casatorit cu Jodha, o printesa de religie hindusa. Acesta i-a construit un palat care imbina prin arhitectura stilurile mogule si hinduse. O zona de poveste unde pentru doua ore m-am pierdut cu totul, calatorind in timp. Chiar inainte de a veni in India vizionasem filmul Jodha Akbar filmat in acest palat, iar in momentul in care am vazut cu ochii mei acele locuri m-am lasat coplesita de emotie.

IMG_5922Fiind fascinata de tot ce experimentasem, am lasat vizita la Taj Mahal pentru a doua zi. Nici nu am putut sa dorm in noaptea aceea, doua sentimente se bateau cap in cap, unul pentru ceea ce deja vazusem si unul pentru nerabdarea in a vedea ceea ce imi doream de asa multa vreme. In zorii diminetii eram in prima auto riksha cu destinatia Taj Mahal, nu am luat nici micul dejun. Parca nu mai ajungeam cand deodata soferul a zis “here madam”, dar nu zaream nimic. In fine, am parcurs o straduta ingusta plina de comercianti care vindeau machetele icon-ului Indiei. Si in cele din urma am ajuns in fata portii principale, mi-am cumparat bilet, am trecut prin filtrele de control si a inceput nebunia: ghizi, poze, oameni din toate colturile lumii cautand cel mai bun unghi pentru o amintirie pe viata. Taj-ul se infatisa plin de splendoare in ceata diminetii, inima imi batea cu putere, iar pe masura ce ma apropiam nu imi venea sa cred ca eu sunt acolo si nu privesc o imagine pe internet.

IMG_5891

IMG_5946Taj Mahal este monumental care reprezinta India in toata lumea, un edificiu ridicat in numele iubirii de catre imparatul Shah Jahan la moartea sotiei sale, Mumtaz Mahal. Este de o frumusete rara, unic in lume si ascunde multe secrete, dar asta o sa vorbim intr-un alt articol. Monumentul este insotit de doua moschee, una pentru femei si alta pentru barbati, iar in spate se intinde raul Yamuna. Am pretuit fiecare clipa petrecuta acolo, am atins fiecare perete interior si exterior cu mana mea sa pot simti fiorii acelor vremuri, m-au incercat sentimente mai presus de cuvinte.

In loc de final

IMG_5816De fapt, calatoria mea in India a fost un vis devenit realitate. Acum doi ani nici nu indrazneam sa sper, dar cu efort si curaj am ascultat zicala “follow your dreams”. Despre aceasta vizita ar fi atat de multe de spus, eu am incercat sa va fac un rezumat, dar cu siguranta o sa revin cu articole despre viata intr-o familie hindusa, povestea de dragoste care sta la temelia Taj Mahal-ului si intamplari diverse. Cert este ca o parte din mine a ramas in India si cu drag m-as intoarce pentru noi experiente, locuri, oameni, traditie, cultura, spiritualitate si iubire.

Articolul apare si aici: India – Jurnal de calatorie pe Femeiastie.ro

Daca esti pasionat de India da-mi un like pe Facebook: Inloved India official page

IMG_5955

IMG_5910

9 gânduri despre „India – Jurnal de calatorie

    oana a spus:
    Ianuarie 12, 2013 la 3:10 pm

    frumos articol …:)

    Hitesh kaushik a spus:
    Ianuarie 15, 2013 la 7:07 am

    Really Impressive ………..🙂 Good luck

    oLimpia a spus:
    Ianuarie 17, 2013 la 6:50 am

    sA VIZITtEZ iNDIA ESTE SI VISUL MEU DE O VIATA….DIN PACATE PROBABIL VA RAMANE NEIMPLINIT….SA FI PENSIONAR IN ROMANIA INSEAMNA SA NU-TI MAI PERMITI MARE LUCRU!! MA BUCUR PENTRU TINE!

      Loredana Fîntînă a spus:
      Ianuarie 18, 2013 la 2:26 pm

      Multumesc Olimpia, imi pare rau ca in Romania exista astfel de situatii, dar sa speram ca intr-o buna zi ne vom indeplini visele.

    Doua luni in sudul Indiei a spus:
    Ianuarie 15, 2014 la 10:46 pm

    La fel am simtit si noi, Loredana. Ardeam de nerabdare sa plecam. Apoi socul din Delhi si experientele noi, mirosuri, arome, cultura atat de diferite de ce stiam.
    Ne-am intors bucurosi acasa. Curand insa ne-a apucat dorul si acum vrem sa ne intorcem.

    Birdie a spus:
    Octombrie 27, 2015 la 6:29 pm

    Thank God !! Flashback Of Unforgettable Memories. Jaipur & Agra is waiting to see you soon. Be happy !! Be in touch.
    I wish In this life we’ll be together again.

    Take Care

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s