Tara multelor credinte – Jainismul

Publicat pe

Cele patru milioane de jainisti sunt concentrati in partea de vest, in apropierea muntilor sacri la care sunt datori sa mearga regulat in pelerinaj. Despre fondatorul religiei lor, Mahavira (Marele Erou), se crede ca ar fi trait prin secolul al VI-lea i. Hr. Un reformator religios, ca si Buddha, el si-a parasit locul de nastere, Patna, si a trait ca un ascet, lipsindu-se si de haine, pana ce a dobandit cunoasterea spirituala.

A devenit un jina (cuceritor), iar discipolii lui au fost cunoscuti ca jainisti.

Mahavira i-a invatat pe discipoli ca Universul este infinit, nu creat, si ca jivas (sufletele) sunt prezente in toate lucrurile. Prin urmare, jainistii cred in ahimsa (respectul pentru toate formele de viata), care impune vegetarianismul strict. Aderarea la ahisma, deopotrica cu practica unui cod strict de comportament poate conduce la moksha – ca si hindusii si budistii, jainistii cred in reincarnare, cat si in mantuire. De asemenea, resping sacrificiul si se opun sistemului de casta, dar ingaduie sallekhana (moartea prin post si meditatie).

Nu exista secte jainiste. Rigurosii sectanti „invesmantati in cer” sau digambara refuza orice fel de posesie si cred ca numai barbatii sunt capabili de a atinge moksha. Secta calugarilor invesmantati in alb, shvetambara, este mai putin stricta. In India de astazi, jainistii sunt majoritatea shvetambara, care adesea sunt comercianti de succes si pot face substantial donatii spitalelor, scolilor si bibliotecilor.

Sursa: India by National Geographic & Biblioteca Adevarul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s